Pugilistul Lucian Bute, care a trecut cântarul oficial pentru meciul cu Jean Paul Mendy, în care își va apăra titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF , a declarat că ultimul kilogram pentru încadrarea în limitele categoriei de 76,2 kilograme a fost cel mai greu de dat jos.
"E firesc să am emoții la cântar, ultimul kilogram a fost destul de greu de dat jos. Mă bucur că am făcut categoria, primul adversar a trecut. Am făcut categoria ușor, doar azi mi-a fost mai greu. Acum m-am hidratat deja și voi continua toată ziua să mă rehidratez", a declarat Bute.
Bute și Mendy și-au ales mănușile pentru meciul de sâmbătă: "Este o chestie de cum te simți, nu e mare diferență între ele", a adăugat românul.
Campionul mondial IBF a mai spus că deja vizualizează prima repriză a meciului cu Mendy: "M-am gândit mult la el, la stilul lui, la strategia mea. Deja vizualizez cum o să fie prima repriză și cum va continua meciul.Nu mi-am proppus să-l fac KO, obiectivul meu e să câștig meciul".
El le-a mulțumit celor prezenți și le-a transmis românilor că îi așteaptă la meci.
La cântarul oficial au participat peste 200 de persoane, iar fanii l-au aclamat pe Bute și i-au scandat numele.
Pe de altă parte, organizatori vor pune la dispoziție 15 mingi semnate de Bute și Mendy pentru a fi vândute în scopuri caritabile.
Lucian Bute își va pune în joc pentru a opta oară centura mondială, în fața fran
FOTO Bute a tremurat serios pentru cântar:** „Ultimul kilogram a fost destul de greu de dat jos”