Reprezentativa de rugby a României a debutat cu o înfrângere la cea de-a cincea ediție a IRB Nations Cup, după ce a pierdut, cu scorul de 17-21 (7-3), în fața reprezentativei Namibiei, primul meci disputat, vineri, în cadrul competiției, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București.
Punctele României au fost aduse de Fercu (un eseu), Mariș (un eseu) și Dumbravă (două transformări și o lovitură de penalitate).