Semnele că Victor Pițurcă este tot mai aproape de Steaua sunt din ce în ce mai evidente. Antrenamentul din această dimineață a fost condus de preparatorul fizic Marius Dima, unul dintre colaboratorii fostului selecționer în viitorul staff al "roș-albaștrilor". Acesta s-a prezentat la ședința de pregătire programată la 9.30 și a insistat pe exercițiile fizice, specifice acestei perioade de după vacanță, mingea nefiind folosită deloc.
Pasul făcut de fostul selecționer vine după ce ieri Gigi Becali a anunțat că a achitat salariile jucătorilor, iar în contul viitorului antrenor au fost livrate cinci milioane de euro: "Ce trebuia să fac, am făcut! I-am băgat cinci milioane de euro în cont și am achitat salariile jucătorilor"
FOTO EXCLUSIV **Victor Pițurcă și-a trimis preparatorul fizic să conducă ședința de pregătire a Stelei!