Imediat după meciul din Cupă Rapid - Steaua (0-1), lumea fotbalului din România s-a împărțit în două atunci când a comentat incidentele din startul partidei. Fără prea mulți susținători, fanii Stelei care au suportat „vitejia" jandarmilor au povestit ieri pentru ProSport momentele de groază prin care au trecut.
Evenimentele care s-au petrecut în tribunele din Giulești și apoi în afara lor trebuie delimitate ca atare. Dacă în stadion fanii Stelei au fost cei care au provocat, prin aruncarea torțelor și a bețelor de la steaguri, intervenția Jandarmeriei a șocat prin duritate.
FOTO Fanii Stelei acuză: „Ne-au tratat ca pe animale”! Vezi niște imagini apocaliptice!