La arena „Ilie Oană" au început de ieri lucrările de montare a gazonului. Cel mai probabil, noua arenă a Petrolului va fi inaugurată pe 24 septembrie, la partida Petrolul - Dinamo.
Ploieștenii așteaptă cu nerăbdare inaugurarea noului stadion „Ilie Oană". Până la meciul cu Dinamo, fanii au primit ieri o veste bună: a început plantarea gazonului. Covorul de iarbă a fost adus din Ungaria și se apreciază că în câteva zile va fi pus în totalitate. De asemenea, de luni va începe montarea scaunelor, care au fost aduse cu tiruri speciale din Polonia.
Stadionul „Ilie Oană" va avea 15.000 de locuri, toate pe scaune, și e făcut exclusiv din banii autorităților locale din Ploiești. „Suntem nerăbdători să revenim pe «Ilie Oană». Vom avea unul dintre cele mai frumoase stadioane din țară și ne mândrim cu asta", a declarat managerul general al Petrolului, Valeriu Răchită.
300 de muncitori lucrează de dimineață până seara pentru ca stadionul să poată fi inaugurat pe 24 septembrie
105 reflectoare are nocturna de pe cele două tribune ale noului „Ilie Oană"
17 milioane de euro a costat noul stadion „Ilie Oană" din Ploiești
Pe stadionul care va fi gazda echipei Petrolul Ploiești au fost așezate ieri primele brazde de gazon, lucrarea urmând a fi închieată în cursul zilei de miercuri. Arena de 15.000 de locuri va fi inaugurată pe 24 septembrie, la meciul pe care formația lui Vivi Răchită îl va susține în campionat, contra lui Dinamo.
FOTO „Ilie Oană” are și gazon!** Lucrările la stadionul Petrolului se apropie de sfârșit