Ultimele două săptămâni au adus o vreme extrem de capricioasă în Franța, dar mai ales în Sudul Franței, acolo unde ploile căzute au provocat inundații grave. Printre cele mai afectate orașe a fost Montpellier, localitate în care, în mai puțin de două ore, precipitațiile au însumat peste 300 de milimetri.
FOTO | Imagini apocaliptice de pe stadionul lui Montpellier. Gazonul a fost transformat în nămol, tribunele și vestiarele au fost inundate