Partida de aseară de la Vâlcea cu Krim Ljubljana (Slovenia) s-a integrat în ciclul „Ce ne-a mai pregătit Anja?!". Un personaj consecvent, care nu abdică de la niciun principiu, nordica a decis să joace fără Cristina Neagu un meci decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Un joc la care Andersen a riscat mult, dar a câștigat, 31-27.
Pe lângă faptul că a păstrat-o pe Neagu doar pe banca de rezerve, în calitate de oficial, Anja a decis să facă trei schimbări în echipă. Vizitiu, Geiger și Han au debutat sub mandatul danezei, prima având să-și aducă o contribuție importantă în joc. Insistența cu Beșe pe post de pivot și trimiterea Melindei Geiger în centrul apărării nu au dat roade în jocul Oltchimului, care s-a văzut nevoită să alerge după egalare în primele minute ale jocului.
Schimbările s-au impus rapid, iar Anja s-a conformat trimițând o gură de tun la 9 metri, Anastasia Pidpalova, dar și pe Luca în defensivă. Jocul gazdelor a început să capete consistență, dar cum meciurile Anjei trebuie „dopate" cu adrenalină, Oltchim s-a întrecut în faze spectaculoase și ratări, astfel că nu s-a desprins până la pauză: 14-14
Nasty show
La începutul reprizei secunde, Anja Andersen a surprins din nou. Inovatoarea daneză a decis să renunțe definitiv la experimente, aruncând în luptă echipa care a spintecat aproape întreaga Europă în sezoanele precedente. Mai concret, a mizat pe apărarea de fier Beșe - Luca, tandem care a juca