ProSport a descoperit în centrul orașului Liverpool pub-ul lui Carragher, unul dintre cei mai iubiți jucători din echipa „cormoranilor".
În Anglia, berea și fotbalul merg mână în mână. Exact ca în reclame. Când locuitorii din Liverpool intră în puburi, nu ies decât atunci când se fac pulbere. La ei nu există să bei o halbă și să pleci. Cele mai multe baruri sunt în centrul orașului, lângă primărie, iar unul dintre ele, poate cel mai modern amenajat, îi aparține celui de-al doilea căpitan al lui Liverpool, Jamie Carragher.
La fel ca și Ilie Dumitrescu, internaționalul englez deține un local în buricul târgului. Pubul lui Carragher se numește Sport Cafe England și e construit cu bun gust pe două niveluri. Pe pereți există doar un tricou semnat de proprietar, dar sunt destule poze cu el și cu alți foști fotbaliști de marcă din istoria lui Liverpool, dar și cu alți sportivi din lumea boxului sau chiar a cricketului, două dintre sporturile preferate ale lui Jamie.
FOTO La bere cu Jamie Carragher! ProSport, în pub-ul fundașului „cormoranilor”