În această seară, începând cu ora 17:00, National Arena și-a deschis pentru prima oară porțile pentru public, de la încheierea lucrărilor. Chiar dacă amicalul cu Argentina a picat iar primul meci care se va disputa pe noul stadion va fi cel cu Franța, din 6 septembrie, primarul Sorin Oprescu a reușit să umple tribunele și fără ajutorul lui Lionel Messi.
Zeci de mii de oameni s-au înghesuit încă de la primele ore ale acțiunii "Noaptea porților deschise la National Arena" pentru a vedea minunea arhitecturală care va fi de acum gazda echipei naționale.
Evenimentul a fost pregătit în cele mai mici detalii alături de sponsorii FRF, care și-au amplasat standuri chiar la intrarea în arenă, alături de cele cu înghețată și gustări.
Prima personalitate care și-a făcut apariția la National Arena pentru o baie de mulțime electorală a fost senatorul Corneliu Vadim Tudor, care nu a omis să arunce săgețile obișnuite către actuala guvernare, dar care și-a exprimat și suportul necondiționat pentru echipele românești participante în cupele europene: "În România țin cu Steaua, dar în Europa țin cu toate echipele românești".
FOTO National Arena s-a umplut, cu Messi prezent! :)** Zeci de mii de oameni în tribune la inaugurarea neoficială! Super-promisiune a primarului Oprescu