Cu o zi înaintea întâlnirii-șoc cu liderul campionatului, Oțelul Galați, bănățenii au vizitat in corpore salonul auto din Timișoara al celor de la BMW.
Alb-violeții au admirat ultimele modele ale constructorului german, dar erau mai mult cu gândul la meciul de mâine. „După ce am văzut mai multe tipuri de BMW, am spus la preparatorul fizic că ridice nivelul de prgătire să alergăm mai repede ca X6", a glumit Gheorghe Chivorchian, președintele CD al lui Poli Timișoara.
Acesta a acceptat și propunerea noastră de motivare în plus a jucătorilor. „Ar fi interesant, o să încerc să am o discuție și cu conducerea și cu jucătorii, referitor la ideea dumneavoastră, de ce nu, poate o calificare în Champions League să aducă la jucători o astfel de mașină!", a spus Chivorchian, care consideră jocul cu Oțelul, „un derby al campionatului": „E un joc important, locul unu cu locul doi, este un derby al provinciei, cum de fapt Poli a fost obișnuită în ultimii ani, e un derby al campionatului. Două echipe care au ajuns pe merit în astfel de poziții și ne-am dori în jocul de mâine să avem publicul lângă noi, este un joc care ne-ar putea apropia la un punct de Oțelul Galați. Trebuie să atacăm ultimele etape cu toate forțele pentru a termina pe prima poziție".
Partida Poli Timișoara - Oțelul Galați se dispută mâine de la ora 20:30 și contează pentru etapa a XVI-a a Ligii I.
Ricketts a studiat premiul
Noua achiziție a lui Poli, atacantul canadian Tosaint Ricketts, a rămas mai mult la salon decât
FOTO** Poli vrea să fie cel mai rapid bolid al Ligii I!