Actuala conducere a Stelei și situația în care a fost adus clubul n-au fost pe placul regretatului Ștefan Sameș. Fostul mare internațional român a lăsat cu limbă de moarte ca familia să împiedice orice contact cu cei din conducerea Stelei.
Ștefan Sameș era foarte afectat de degradarea echipei sale de suflet și îl acuza pe Gigi Becali pentru toată situația dezastruoasă de la club.
"Gigi l-a sfidat și Sames repeta încontinuu 'Argăseală și Strizu m-au omorât'. Vreau să-i transmit domnului Becali că nu toate se măsoară în bani, până la urmă tot aici ajungi. Ștefan mi-a spus pe patul de spital "te rog să nu accepți nicio floare de la club dacă e să mor, nu vreau să am de-a face cu ei, vreau să mă lase liniștit", a mărturisit soția lui Ștefan Sameș.
Dorința fostei glorii steliste i-a fost respectată, astfel încât coroana trimisă de reprezentanții clubului roș-albastru nu a fost depusă alături de celelalte, ci lăsată undeva la poarta cimitirului Izvorul Nou.
FOTO Stelist până la moarte și dincolo de ea!** Gestul prin care Sameș îl ceartă pe Becali și din lumea celor drepți