El: un sportiv consacrat, apreciat ca fiind printre cei mai buni centri din handbalul românesc. Ea: o tânără mamă care urcă pe catwalk pentru Bote. Dacă Mihai Rohozneanu, om de bază în naționala țării noastre în mandatul lui Aihan Omer, se poate lăuda cu mai multe trofee europene și o Cupă a României câștigată chiar în acest an cu UCM Reșița, Lena are în palmares un titlu de Miss Banat și unul de Top Model România.
Sunt împreună de aproape șapte ani la Reșița și nimic nu-i poate despărți, în ciuda faptului că amândoi sunt nevoiți să călătorească. Soția lui „Mișa" e localnică și dezvăluie că ea este cea care a făcut primul pas în relația lor în anul 2004. „Eu eram și atletă, ne-am întâlnit pe pistă când a venit cu echipa de handbal și l-am invitat în oraș, el era prea timid să o facă", susține Lena, completată de soțul ei: „E adevărat, nimeni nu mă crede că nu eu am umblat după ea, ci invers", se amuză jucătorul sosit în Banat de la Suceava.
Cei doi par foarte diferiți, poate aici e secretul. Lena îl convinge până la urmă pe Mihai să pozeze împreună și, deși acesta se simte în largul său pe semicercul terenului de handbal, acceptă pentru ea. „Sper să nu mă vadă băieții așa", ezită sportivul, care se consolează apoi cu gândul că intră într-o mică vacanță.
Nu același lucru se poate spune și despre iubita sa, Lena. Blonda în vârstă de 22 de ani urmează să plece în Statele Unite pentru a participa la concursul „Cea mai sexy vampiriță din lume". Un turneu în patru orașe mari de
FOTO SUPER HOT!** Vezi cum arată cea mai sexy-VAMPIRIȚĂ‚!