Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins duminică, pe teren propriu, formația rusă Dinamo Volgograd, scor 30-24 (16-9), în cel de-al doilea meci din grupa a II-a a principală a Ligii Campionilor.
Primele minute au fost pline de greșeli, de ambele părți, și cu doar trei goluri marcate (1-2, min. 8). Ramona Maier a adus egalarea de la 7 metri, 2-2, după care Oltchim a trecut la conducere pentru prima dată, 4-3 (min. 10). Apărarea vâlceană a funcționat la parametri optimi, blocând schemele adverse și aducând siguranță pentru Paula Ungureanu, care a închis poarta de câteva ori (9-6, min. 16). Dinamo Volgograd nu a găsit soluții până la pauză, înghesuind jocul la linia de 9 metri, însă fără succes în fața defensivei vâlcene, 13-7 (min. 25) și 16-9, după 30 de minute.
Partea a doua a confruntării a fost dominată tot de campioana României, care a fost greu de oprit în faza ofensivă, în timp ce apărarea a fost condusă excelent de Luca și Beșe. Dinamo a făcut eforturi disperate să reducă diferența, dar i-a fost imposibil să întoarcă soarta meciului (20-13, min. 40), mai ales că Oltchim a avut de partea sa și peste 2000 de fani înfocați, care au aplaudat minute în șir prima performanță a favoritelor pe teren propriu, în grupa a II-a principală.
FOTO „Tancurile rusești”, dezmembrate la Vâlcea!** Oltchim – Volgograd 30-24!