După ce Tibi Bălan și Dacian Varga și-au recuperat carnetele de la LPF, cei doi au primit vize de la FRF în urmă cu două zile, acest lucru permițându-le să evolueze în ligile inferioare. Astfel, mijlocașii au avut drept de joc în partida din Liga a III-a Rapid II - CS Buftea, care s-a desfășurat azi, cu începere de la ora 17:00.
Ambii jucători au intrat pe teren la pauză, iar Tibi Bălan a încasat un cartonaș galben. Partida s-a încheiat la egalitate (1-1), iar pentru giuleșteni a înscris Păun.
Jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan, împrumutați de Sportul Studențesc la FC Rapid la începutul lunii martie, nu au evoluat decât un singur meci pentru formația giuleșteană din cauza contestației depuse de FC Timișoara privind dreptul lor de joc în meciul direct.