Participant la CE de sală (6-8 martie), team-ul tricolor decolează mâine-dimineață spre Torino, orașul cu o importantă comunitate de români, dar și cel care a cunoscut în acest an câteva episoade ce ilustrează perfect aversiunea italienilor față de conaționalii noștri.
Oala de tensiune care fierbea la foc mocnit și în orașul piemontez a dat în clocot în iarnă, capacul fiind ridicat de indivizi care protestează atât împotriva infracțiunilor săvârșite de români în Cizmă, cât și contra prezenței masive a acestora în Italia.
Mai întâi, la mijlocul lunii trecute, șefa Asociației „I colori del Mondo", Alina Iacobescu, a sesizat procurorii în urma unor mesaje primite în căsuța electronică. „Blestemați, delincvenți și hoți", „Plecați din Italia, ucideți țara noastră!", au fost câteva dintre paÂÂsaÂÂjele ce au compus e-mailul ameÂnințător. Săptămâna trecută, un magazin românesc situat la periferia orașului a fost incendiat se pare de simpatizanți ai mișcării de extremă dreapta Forza Nuova. CoorÂdonatele trasate în trecutul recent i-au pus pe gânduri pe oficialii FRA, care azi urmau să aibă o discuție cu sportivii selecÂționați pentru a le prezenta acestora un manual al sfaturilor care pot preîntâmpina izbucnirea unui posibil incident.
Una dintre măsuri va fi luată chiar la nivelul vestimentației, tricolorii urmând a se deplasa în echipamentul cu însemnele României doar la sa