Canotoarea Irina Dorneanu a fost desemnată cel mai bun sportiv ieșean în anul 2013, în ierarhia întocmită de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași. Sportiva pregătită la Clubul Sportiv Municipal Iași de antrenorii Sorin Băhnărel și Adriana Cserhati a devenit în acest an campioană europeană cu barca de 8+1 și s-a clasat pe locul doi la Cupa Mondială, tot cu echipajul de 8+1. Pe locul secund în ierarhia probelor olimpice s-a clasat atleta Angela Moroșanu, sportivă cu dublă legitimare CSU Politehnica Iași - Dinamo București. Eleva antrenorului Dorinel Ursache s-a clasat pe locul 1 la Cupa Europei, în probele de 200 m și 4X400 m și pe locul secund la 400 mg, la aceeași competiție. Podiumul a fost completat de tinerele handbaliste Bianca Tiron și Mădălina Conache (LPS Iași, antrenor Veniamin Lupan), clasate pe locul 5 cu naționala României la Campionatul European de tineret.
Gala Sportului Ieșean: canotoarea Irina Dorneanu, cel mai bun sportiv al Iașiului în 2013