Doar patru dintre jucătorii anunțați de Gigi Becali că au fost luați de Steaua au venit aseară la antrenamentul lui Ilie Dumitrescu. Au fost prezenți Galamaz, Apostol, Ricardo și Onofraș, a lipsit Bilașco, aflat la echipa națională, iar cu Marinescu și Brandan negocierile nu sunt finalizate.
Jucătorii luați de la Urziceni au fost întâmpinați de o vreme urâtă la primul lor antrenament cu Steaua. Galamaz, Apostol, Onofraș și Ricardo, acesta din urmă puțin cam dolofan, s-au schimbat în treningurile noii lor echipe și au efectuat prin ploaie ședința de pregătire condusă de Ilie Dumitrescu. Au lipsit Bilașco, aflat la lotul național, și Marinescu, ultimul nefiind încă rezolvat, pentru că Petrolul deține 25% din el. Dar se va ajunge probabil azi la o înțelegere. Tot azi e posibil ca Steaua să se înțeleagă și cu Pablo Brandan, argentinianul fiind așteptat de Ilie Dumitrescu la antrenament.
Galamaz, Ricardo, Apostol și Onofraș s-au antrenat în Ghencea! Geraldo la Urziceni!