În 4 decembrie, timișorenii vor sărbători 90 de ani de la înființarea clubului Poli, iar evenimentele festive au început deja. Fundația Politehnica a organizat, cu sprijinul Organizației Suporerilor Timișoreni Druckeria, o gală dedicată echipei de fotbal Poli Timișoara, o echipă care a fost peste 70 de ani sub tutela Institutului Politehnic. La eveniment au participat zeci de foști fotbaliști, antrenori sau conducători, precum și reprezentanți din ziua de astăzi ai clubului (Gheorghe Chivorchian, Daniel Stanciu, Vali Velcea și Cristian Scutaru).
Galerie FOTO** Lecție de istorie, predată de actorii principali: moment festiv la 90 de ani de la înființarea lui Poli