Campioni din 10 țări s-au luptat cu natura la propriu pe traseele croite în Bucegi și Piatra Craiului și au reușit să cucerească munții după 157 kilometri parcurși și 5,750 metri de urcare. Competiția CARPATHIAN MTB EPIC, proaspăt intrată în calendarul UCI 2018, a fost declarată de cicliștii profesioniști drept una dintre cele mai grele, dacă nu cea mai provocatoare, la care au participat până acum. Laurii victoriei le-au revenit sportivilor din Slovacia și Ucraina.
GALERIE FOTO | Trei zile spectaculoase de concurs la CARPATHIAN MTB EPIC 2017! Tomas și Janka sunt campionii întrecerii din inima Carpaților