Starul brazilian Garrincha, campion mondial în 1958 și 1962, a rămas în istoria fotbalului prin driblingul său impecabil, dar și prin faptul că avea un picior mai scurt cu șase centimetri. Cazul său nu e însă unicat.
Antrenorul momentului în fotbalul românesc ascunde un secret cunoscut doar de o mână de apropiați. Dan Petrescu a avut o carieră de fotbalist la cel mai înalt nivel: o finală de Cupa Campionilor Europeni jucată cu Steaua în 1989, 95 de meciuri și 12 goluri pentru națională, prezențe la turnee finale și elogii culese din campionatele Italiei și Angliei. Toate aceste borne ascund însă o particularitate pe care „Bursucul" a dus-o cu el încă de la naștere. Culmea, nu i-a influențat absolut deloc cariera, deși intră sub incidența anormalului. Dan Petrescu are un picior cu trei centimetri mai scurt decât celălalt. „Așa m-am născut și poate nu aș fi aflat niciodată dacă nu s-ar fi descoperit acest lucru pe când jucam în Italia", povestește „Bursucul".
Totul a ieșit la iveală în urma unui consult medical cauzat de dureri la spate. În condițiile inegalității picioarelor, s-a creat o presiune pe coloana vertebrală, astfel că Dan Petrescu a ajuns la doctor. Verdictul nu l-a îngrijorat. „A trebuit să fac gimnastică recuperatorie și să port în timpul meciurilor și la antrenamente o talonetă specială în gheată pentru a-mi ridica piciorul", își amintește antrenorul Unirii Urziceni. Interesant este că mama lui Dan Petrescu nu a știut acest amănunt. „Eu abia acum aflu. Dacă doc