Instanța Supremă a suspendat ieri judecarea cazului „Valiza", în care sunt inculpați Gigi Becali și Victor Pițurcă.
Judecătorii au decis trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru soluționarea unei excepții. Avocații susțin că „textul din actualul Cod Penal, adoptat în 1969, când întreaga economie era de stat, privind noțiunea de funcționar, este neconstituțional, pentru că în prezent România are o nouă Constituție, prin care proprietatea privată este ocrotită și, potrivit legii fundamentale, economia este una de piață". Avocatul a susținut că, potrivit noului Cod Penal care va intra în vigoare, fapta de care este acuzat Becali nu mai este incriminată. Suspendarea procesului este, practic, o victorie pentru Gigi Becali în fața procurorilor DNA.