Vestea dispariției premature a lui Daniel Prodan a șocat lumea europeană a fotbalului. Amintirea fundașului central care a încetat din viață miercuri, la doar 44 de ani, a fost cinstită de cluburile pentru care Prodan a evoluat de-a lungul carierei. Steaua București și-a exprimat public regretele printr-o serie de comunicate oficiale, Atletico Madrid a anunțat că va ține un moment de reculegere înaintea meciului cu Real Madrid, din weekend, iar astăzi a venit și reacția scoțienilor de la Glasgow Rangers.
Glasgow Rangers, mesaj puternic în memoria lui Prodan: „Suntem șocați și întristați de veste! Sincere condoleanțe soției, familiei și prietenilor”