Vasluiul a început mai bine repriza, însă bistrițenii și-a adormit adversaul și jocul s-a echilibrat la jumătatea primei părți și jocul s-a blocat undeva în zona de mijloc a terenului.
Vasluienii au câteva tentative de atac, dar apărătorii bistrițeni, la care se adaugă și evoluția bună a lui Tătărușanu au păstrat tabela intactă, până aproape de sfârșitul primei reprize însă. Elevii lui Sabău domină finalul primului mitan, dar Vasluiul scapă pe un contraatac tăios, Milisavljevic intră în careu, dar Joao Pedro are o intrare din spate și Tudor arată punctul cu var. Wesley bate precis și moldovenii intră cu un avantaj nesperat la pauză.
După pauză, bistrițenii au căutat golul egalizator, însă eliminarea lui Silvășan (min 77), pentru al doilea galben a îngreunat și mai mult misiune ardelenilor . Cinci minute mai târziu, Moldovan face o mișcare inspirată: îl scoate pe Temwanjera, destul de șters până atunci și îl introduce pe Kirovski, transferat în urmă cu numai 3 zile. Și atacantul de 23 de ani nu a dezamăgit, reușind dubla în numai 3 minute.
În urma acestui rezultat, Vasluiul face 32 de puncte și depășește Steaua în clasament, ajungând până pe 6, dar cu un joc în plus față de "roș-albaștrii" ('86 și 89)