Faptul că Goga (foto, în medalion) vrea să-și caute dreptatea în Tribunal nu-i sperie pe clujeni, care cred că atacantul n-are șanse de izbândă așa cum nu a avut nici la Comisia pentru Statutul Jucătorului.
Din vedeta Universității, Dorin Goga a ajuns să fie adversarul fostului club prin sălile tribunalelor civile. Oficialii clujeni nu țin cont de solicitarea atacantului de a-și primi datoriile de la club și cei 100.000 euro promiși la semnarea contractului cu Timișoara. „Această problemă a fost discutată la Comisia FRF. El și-a prezentat doleanțele, iar noi ne-am prezentat punctul de vedere și decizia ne-a fost favorabilă", a declarat Remus Câmpeanu, care nu neagă faptul că lui Goga i s-au promis 100.000 de euro, înainte de plecarea la Timișoara, dar spune că acesta nu are acte suficiente pentru a dovedi acest lucru. „Există o anexă la contractul respectiv în care se stipulează așa ceva, dar este insuficient. E problema lui dacă va da clubul în judecată. Dacă avea dreptate ar fi câștigat și la tribunalul sportiv", a declarat Câmpeanu.