Golul marcat Milanului l-a convins pe Răzvan Lucescu că Dorin Goian trebuie să facă parte din lotul cu care România va aborda meciurile cu Bosnia și Luxemburg. Jucătorul lui Palermo a aflat la finalul partidei din Serie A că revine printre tricolori.
Cum e să dai gol Milanului?
E un sentiment special să fii în vestiar după, să fii felicitat de coechipieri. Mai ales că veneam după o absență, astfel că nu-mi trecea prin gând că voi și marca.
Ai avut probleme fizice? Mai ales că vii după o lungă pauză...
Să știi că îmi era teamă înainte de meci. Mă gândeam: „Dorine, o să te sufoci! N-o să poți rezista!". M-am simțit însă bine. Nu am avut nicio problemă, nici fizică, nici de altă natură. Dacă nu sufeream cele două accidentări din acest an, eram departe și cred că nu aș fi ratat niciun meci ca titular la Palermo!
„E bine că suntem valizi"
Bosnia poate fi bătută de România?
Da. Semnul bun e că suntem aproape toți valizi. Este, cred, pentru prima dată când venim toți la lot și nu mai sunt probleme de efectiv. Apoi, revine Adrian Mutu, care cred că va fi decisiv. Bosnia are o echipă bună, dar România este încă peste Bosnia.
Când ai aflat că ești convocat pentru „dubla" cu Bosnia și Luxemburg?
Imediat după meciul cu Milan. Am fost sunat și mi s-a transmis că voi merge la națională. Acum se agită cei de la club să-mi rezerve biletele. Vin mâine cu o cursă de Roma. Abia aștept.
Cu ceilalți români din Italia, Chivu, Mutu, Radu Ștefan, vorbești
Goian a reaprins lupta pentru titlu în Serie A!** „Am aflat după meci că vin la lot!”