Vești proaste pentru Victor Pițurcă înaintea jocului decisiv cu Olanda.
Unul dintre pilonii defensivei noastre, „uriașul" Dorin Goian, a încasat aseară cel de-al doilea cartonaș galben la acest turneu final și va fi suspendat în ultimul meci din grupă. Goian a fost avertizat de norvegianul Ovrebo în minutul 73, după un fault. În condițiile accidentării lui Mirel Rădoi, care ar fi putut să-i ia locul lui „Goe", Victor Pițurcă mai are doar trei soluții pentru un apărător la dispoziție: Sorin Ghionea, Cosmin Moți și Ștefan Radu. Este foarte posibil însă ca selecționerul să îl retragă din linia de mijloc pe Cristi Chivu și să schimbe cuplul Tamaș - Chivu, care a jucat mult timp împreună la națională. Utilizarea lui Chivu pe linia de fund ar slăbi însă mult mijlocul, acolo unde Cristi a fost cel mai bun fotbalist al tricolorilor la acest turneu final. Plus că, în condițiile în care are umărul șubred, Chivu e mai ferit la mijloc decât în apărare, unde ar fi nevoit să intre uneori decisiv.