Numele Alessandro Del Piero (foto) este, de 17 ani încoace, sinonim cu Juventus. Prolificul jucător al „bianconerilor" are 35 de ani și continuă să stabilească recorduri. A făcut-o și duminica trecută, contra lui Lecce, când a marcat al 178-lea său gol pentru Juventus în Serie A, reușind să pătrundă în Top 10 al golgheterilor all-time din Italia.
Până duminica trecută, cel mai bun marcator al lui Juventus în Serie A era Giampiero Boniperti, fost jucător și președinte la Juventus, cu 178 de reușite, fiind, în același timp, pe locul 10 în clasamentul all-time al golgheterilor din campionatul Italiei. Alessandro Del Piero i-a egalat recordul în partida cu Lecce, câștigată de Juventus cu 4-0, când a marcat ultimul gol al „bianconerilor", la doar patru minute după ce a intrat pe teren.
Omul „record"
Del Piero este un obișnuit al recordurilor: cele mai multe meciuri (645) și goluri în toate competițiile (277) pentru echipa din Torino. Egalarea recordului lui Boniperti este, însă, considerată cea mai mare performanță a sa de până acum: „Nimic din ce am realizat până acum nu m-a făcut mai mândru decât egalarea recordului lui Boniperti. Este o onoare să fiu pe același loc cu o legendă ca el. Sunt sigur că nu s-a supărat că am marcat la fel de multe goluri ca el. O să-l sun să-mi cer scuze", a glumit Del Piero.
„Cel mai bun sezon din carieră"
După ce Juventus l-a transferat pe Milos Krasic, mulți simpatizanți ai lui Juventus au spus că l-au descoperit pe noul Pavel Nedved, însă mi
GRANDE!** Del Piero a intrat în Top 10 al golgheterilor all-time din Italia