Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, s-a arătat extrem de nemulțumit de atitudinea din prima repriză a elevilor săi, spunând că Batin ar fi putut chiar aduce victoria în fața Ceahlăului dacă nu și-ar fi pierdut concentrarea în fața porții.
"Dacă jucam și în a doua repriză cum am făcut-o în prima, plecam umiliți de la Piatra Neamț. Nu mi-am recunoscut echipa, dar am fost mai rece cu elevii mei la pauză și am remediat problema. Puteam chiar să câștigăm dacă Batin nu voia să rupă plasa și norii și să rupă capul portarului. Ne-am pus mari speranțe în acest meci, le-am explicat băieților că trebuie să fim o echipă ca să începem bine acest campionat. Din păcate, am fost doar o repriză, în cealaltă am fost amatori.
Ceahlăul va fi o surpriză plăcută, le doresc succes, oamenii de aici merită o echipă în Liga I. Este însă prematur să tragem concluzii despre ei, cu atât mai mult cu cât noi am intrat azi pe teren cu ifose de vedetă", a spus Petre Grigoraș la conferință.
Grigoraș, enervat de lipsa de concentrare a elevilor săi:** „Băteam, dacă Batin nu voia să-i rupă capul portarului”