Aceia dintre noi care de-a lungul vieții au fost susținuți și aplaudați, ocazional, de părinți, prieteni, colegi de muncă sau șefi, nu au cum să știe ce înseamnă să fii fotbalist la Ploiești. Nu am avut niciodată o galerie ca a Petrolului care să ne împingă de la spate și care să ne facă să dăm tot pe teren, indiferent că în fața noastră se află Vitesse sau Brașov. La ei, Priso, jucător adus de Contra dintr-un loc încă necunoscut nouă, e la fel de aplaudat ca Geraldo. E de ajuns că poartă tricoul galben și se agită pentru ploieșteni. Grozav încă nu a învățat asta. Pesemne că o fi avut dintotdeauna sprijinul a 5.000 de suporteri, altfel nu se explică cum de în minutul 3 nu a fost capabil să bage mingea în poartă, după ce Priso l-a a servit perfect în careu. A știut însă să bage capul în pământ. Aparent, lecția rușinii o cunoaște, a tot aplicat-o pe la diferite meciuri. De ce ar fi cel cu Brașovul o excepție? A vrut Camara să îl învețe cum să nu te faci de râs constant, dar a intervenit bara în timpul predării (16).