Mă aflam de trei zile la Mineralnye Voda și tentația de a vizita Groznîi nu-mi dădea deloc pace. Așa că mi-am luat inima în dinți și am decis să dau o fugă în orașul despre care auzisem că a fost 14 ani sub bombe. Distanța, mai puțin de 300 de kilometri, părea relativ ușor de parcurs, drept pentru care am început să mă interesez ce variante de transport am. La gară, șefa de la bilete a făcut ochii mari când i-am zis unde vreau să ajung și mi-a zis că trenul face vreo opt ore până acolo. M-a îndrumat spre piața cu taxiuri, spunându-mi că este cea mai rapidă variantă. Ajung aici și, exact ca pe la autogările noastre din provincie, zeci de șoferi, care cu dube, care cu Moskvici-uri sau cu Lada, sar să mă întrebe unde vreau să merg. Primii doi mă abandonează doar când aud numele Groznîi. Nu mai spun că niciunul nu vorbește nicio altă limbă decât rusa, ceea ce face comunicarea aproape imposibilă.