Habib Habibou, fostul atacant al Stelei, a contribuit decisiv la prima înfrângere suferită de Standard Liege, echipa antrenată de Laszlo Bölöni, pe propriul teren în actuala ediție de campionat din Belgia. Introdus pe teren în minutul 79 al meciului de vineri seară dintre Standard și Charleroi, Habibou a reușit în minutul 87 golul victoriei oaspeților, scor 2-1. Pentru Habibou, golul marcat în poarta lui Espinoza a reprezentat prima reușită oficială a sezonului, după ce în partidele amicale din perioada de pregătire înscrisese de alte cinci ori. Deși a declarat că s-a călit în cele șase luni petrecute în Liga I, Habibou și-a demonstrat utilitatea în acest sezon tot din postura de rezervă, în aceeași situație aflându-se un alt fost jucător al roș-albaștrilor, Cyril Thereau.