Poli Timișoara a avut zece antrenori de la venirea lui Marian Iancu la echipă, iar cea mai slabă linie de clasament dintre toți o are Gheorghe Hagi.
„Regele" a fost numit antrenor al Timișoarei după etapa a 12-a a sezonului 2005-2006 și a condus echipa alb-violetă o jumătate de sezon. A demisionat după o înfrângere pe teren propriu cu Oțelul Galați, lăsând gruparea bănățeană pe locul 8 în campionat.
Omul care a jucat de 125 de ori pentru prima reprezentativă a României nu a avut o experiență foarte plăcută la Timișoara, ratând în acel an obiectivul de a prinde o cupă europeană. Totuși, a reușit în timpul acelui mandat să promoveze mai mulți tineri jucători la prima echipă, cel mai sonor nume la acest capitol fiind Gabriel Torje, care a debutat la 16 ani și jumătate în Liga I, sub comanda lui Hagi.