La prima convocare în tricoul naționalei României, Ianis Hagi (12 ani) simte deja gustul succesului. Fiul „Regelui" e în finala Jocurilor Mondiale ale Copiilor, competiție ce se desfășoară la Ankara.
După remiza cu Ungaria (0‑0), cei mai mici tricolori s-au dezlănțuit în meciul de ieri, în care au întâlnit o selecționată a țării gazdă. Pentru a se califica în finală, românii aveau nevoie de un succes la mai mult de trei goluri (Ungaria învinsese Turcia cu 3-1), dar victoria a fost și mai zdrobitoare: 7-0! Golurile au fost marcate de Nicolae Cârnaț, de trei ori, Andrei Ciobanu, Robert Grecu, Virgil Ghiță și Dennis Man.
Ochii tuturor celor prezenți, între care și câțiva impresari turci, au fost ațintiți asupra lui Ianis Hagi. Fiul „Regelui" și-a asumat rolul de servant, el pasând decisiv la două goluri. „A jucat foarte bine. A făcut risipă de efort și a fost schimbat în repriza a doua", a declarat delegatul FRF la această competiție, Mihai Pascu. Astăzi, în finala competiției, România întâlnește selecționata Ucrainei. „Este un pas înainte pentru Ianis. E bine că își arată colții", a comentat Gică Hagi pe marginea performanței fiului său.
Ca fapt divers, și la selecționata Under 13, antrenată de Ion Mățăoanu, s-a implementat obiceiul confiscării telefoanelor mobile pe timpul zilei!
Când a cântat imnul, mi s-a făcut pielea de găină. M-am simțit și eu fotbalist adevărat
Nicolae Cârnaț (medalio
Hagi finalist!** Ianis a dat două pase de gol în victoria cu 7-0 în fața Turciei