Inima atletului Claudiu Bujin (24 de ani) a încetat să mai bată pe 14 martie 2009, iar la un an distanță, în Constanța natală, într-o zi de iarnă târzie, apropiații l-au comemorat într-o atmosferă tulburătoare. Cu sufletele schingiuite de durere, prietenii au reușit să schițeze chiar și un surâs înduioșător, gândindu-se la mottoul fostului campion la lungime: „Zâmbește, mâine va fi mai rău". Iar scandarea care răsuna până în 2007 pe arenele de atletism, „Hai, Bujine!", va fi probabil acompaniamentul atașat elanului surorii lui Claudiu, Cristina, una dintre cele mai bune triplusaltiste ale României. S-a extins rapid Depistat în 2007 cu cancer la glanda timus, Claudiu se stingea după o suferință teribilă. Tumoarea se extindea rapid la plămâni, operația de la Spitalul Militar se dovedea inutilă, chinuitoarele ședințe de chimioterapie îi rupeau sufletul, iar părinții scoteau bani și din piatră seacă pentru a-l duce la o clinică din Haale. Implacabila boală ajungea însă chiar și la nivelul capului, dar, cu trei zile înainte să-și dea ultima suflare, Claudiu sfida moartea pedalând bicicleta medicinală. Era un luptător adevărat, demonstrându-și spiritul de determinare extremă chiar și pe patul de spital. „Mie nu mi-e frică de moarte, mi-e teamă de ce va rămâne în urma mea, de părinți, de soră, de voi, prietenii...", suna offlineul lăsat pe messenger unui prieten doar cu câteva zile înainte de a muri.