Dintre cele patru turnee de Mare Șlem, România a reușit să facă vizibilă, cel mai bine, la Roland Garros. Aici au câștigat Năstase, Țiriac, Ruzici, însă și alți jucători de Top din țară au reușit să ajungă în fazele finale. Din punct de vedere sportiv, la ediția din acest an, România înseamnă în primul rând Simona Halep, care a reușit să acceadă în a doua săptămână de întreceri, poate chiar Florin Mergea, care alături de Draganja (Croația) este supriza turneului de dublu. Românii la Roland Garros intră însă și la alte categorii, cum ar fi, spre exemplu, șef-operator expert la France Television, societatea care produce întreg evenimentul. Este cazul lui Dorin Ilie, angajat la televiziunea franceză de mai bine de 15 ani și care are deja la activ 14 „prezențe" la French Open, aproape cât numărul de paricipări al lui Ilie Năstase - 16.
Halep, în topul preferințelor francezilor: „Într-o semifinală sau finală la Roland Garros, Simona adună lejer 7-8 milioane de oameni în fața televizoarelor”