Turneul de la Roland Garrois devine tot mai trepidant pentru România. Suporterii Simonei Halep și ai Soranei Cîrstea sunt tot mai mulți de la un meci la altul, la competiție și-a făcut deja apariția și Ion Țiriac, magnatul român având cele mai bune locuri pe Philippe Chatrier. Emoțiile unui turneu de vis pentru noi au crsecut substanțial și după de străinii au început să vorbească tot mai pregnant despre Simona Halep ca o posibilă finalistă. Turneul feminin chiar pare croit pentru un drum foarte lung pentru româncă, în condițiile în care a devenit numărul unu ca favorită pe tablou! Pe rând, Na Li, Serena Williams și Agnieszka Radwanska au fost eliminate din competiție.
Halep – Șarapova, finala așteptată de specialiștii de la Roland Garros. New York Times: „Simona poate avea pretenții, Serena și Na Li nu mai sunt în competiție”