De câțiva ani, stilista Gabriela Velcu are grijă ca fetele de la naționala de handbal să fie strălucitoare și pe teren dar și în afara lui.
Handbalistele românce au parte de un super stilist la lotul național. Recunoscută în Valea Jiului și nu numai, pentru schimbări inspirate de look, Gabriela Velcu își pune de ani buni amprenta pe imaginea frumoaselor din echipa lui Radu Voina. Steluța Luca, Adina Meiroșu, Ionela Gâlcă Stanca și Ada Nechita sunt doar câteva dintre fetele care s-au lăsat pe mâna ei. "Sunt niște fete deosebite, dacă nu vin ele la mine merg eu unde sunt ele și le aranjez. Le tund, le vopsesc tot ceea ce au nevoie ca să arate bine. Nu sunt fițoase și de multe ori m-a surprins modestia lor", povestește Gabriela, care a făcut parte trei ani de zile din echipa de stiliști profesioniști de la Londa, cu care a predat cursuri în străinătate.