Arbitri ruși Igor Chernega și Victor Poladenko au iritat la culme delegația de handbal a României, la partida de ieri. Prima reprezentativă a pierdut cu 23-24 bătălia pentru șefia grupei cu Norvegia, la sfârșitul jocului Tadici & Co. acuzând dur arbitrajul, care ar fi făcut „cărțile" pentru... Rusia, dar și pentru nordice.
Concret, dacă rezultatele din sferturi vor fi conform calculului hârtiei, atunci România va înfrunta Rusia, campioana mondială, în semifinale. Lucru pe care noi nu l-am dorit, dar pentru care a „insistat", se pare, campioana mondială. „N-am crezut că voi vedea atâta lipsă de fair-play la Jocurile Olimpice. Într-un meci în care erau implicații serioase în privința ierarhiilor până la finală, să delegi arbitri ruși mi se pare scandalos. Și-au făcut datoria și au arbitrat în direcția Rusia. Tot vrem să fim fair-play, dar alții dau cu pietre în noi", a „tunat" Gheorghe Tadici (foto).
Handbalistele lui Tadici au fost lucrate de arbitri