Stimulat de un ultim sezon foarte echilibrat, dar și de un Campionat Mondial de tineret în care o națională a României și-a depășit condiția ultimilor ani, handbalul masculin recâștigă teren și interes pe plan intern. Sezonul Ligii Naționale începe oficial peste 3 săptămâni, iar bătălia pentru titlu se anunță la fel de atractivă ca și în 2014-2015, cu mai multe formații implicate la vârf. După achiziții și loturi, ProSport a identificat șase formații care vor avea un cuvânt greu de spus în acest context: Minaur, Dinamo, CSM București, Potaissa Turda, Steaua și HC Odorhei. Alte 3-4 formații, precum Energia Tg. Jiu, Dunărea Călărași, HC Vaslui și Adrian Petrea au capacitatea, spunem noi, de a încurca, de a arbitra lupta pentru locul 1 și, de ce nu, într-o conjunctură favorabilă să intre în cursa pentru un loc de cupă europeană.
HCM Constanța și Știința Bacău au ieșit din joc. Intră, în schimb, Steaua! Bătălie în „6” pentru titlu în sezonul următor în Liga Națională de handbal masculin. Capitala luptă cu trei echipe. Cum arată echipele tip ale formațiilor cu pretenții