Vârful Barcelonei pregătește deja, alături de colegii săi, înfruntarea cu România, prima de la Euro. Deocamdată, Henry îi laudă pe tricolori, dar nu uită să-i și atace ușor pe elevii lui Pițurcă.
Thierry Henry speră să răzbune la Campionatul European sezonul dezamăgitor de la Barcelona, acolo unde accidentările nu i-au dat pace. La debutul stagiului de pregătire de la Tignes a caracterizat grupa C a turneului final, vorbind și despre naționala României. „Olanda este o echipă care joacă bine mingea. Partidele Franța - Olanda sunt, în general, frumoase. Nouă ne place jocul, lor la fel, va fi un meci deschis. Cu România, la fel. Ei au jucători foarte buni, excelenți tehnicieni. Steaua București domina scena europeană acum nu mult timp. Dar sunt și destul de vicioși", a declarat Henry.