Remarcă auzită la masa presei, cu câteva minute înaintea startului. „Oțelul joacă fotbal, iar dacă Urziceniul a ajuns să se bată la titlu, noi de ce n-am putea s-o facem la anul?". După cum s-au desfășurat ostilitățile, doar prima parte a frazei este însă realistă. Cu o echipă formată îndeosebi din puști, gălățenii, încoronați altădată de tribune cu titlul de campioni ai provinciei, nu își mai pot depăși acum condiția de echipă de mijlocul clasamentului. În afara câtorva sclipiri ale lui Ibeh, Iorga și Bourceanu, Oțelul n-a arătat mare lucru în prima repriză, ieșind însă în evidență printr-o greșeală copilărească în defensivă a lui Sârghi, fundaș care a fost pentru o scurtă perioadă și manechin, rămasă însă nesancționată de Bilașco. De partea cealaltă, ialomițenii au venit la Galați cu gândul să-și asigure cele trei puncte care să-i mențină în coasta liderului Dinamo, cu numai o etapă înaintea întâlnirii directe. După un început modest, elevii lui Dan Petrescu, impulsionați de un Sorin Frunză, gălățean la origine, aflat într-o dispoziție bună de joc, au început să controleze încet-încet partida, dar ineficiența atacanților și inspirația lui Kolev au menținut tabela imaculată până la pauză.