Peste 300 de copii cu vârste între 5 și 9 ani s-au întrecut, în week-end, la Baza Sportivă Ciric, în cadrul primei ediții a turneului „Iași Junior''s Cup". Competiția a reunit la start 34 de echipe reprezentând 11 cluburi din Iași, Vaslui și Chișinău și a fost organizată de Nicu Pancu, antrenor la clubul Didi Junior Iași, cu sprijinul Primăriei Iași. Turneul, cel mai puternic organizat la Iași în ultimii ani la nivel de copii, a fost structurat pe patru categorii de vârstă (2008, 2009, 2010, 2011), iar la final au fost acordate diplome și medalii tuturor celor 340 de copii participanți. La categoria 2008 s-a impus CSM Poli Iași (antrenor Mihai Drăgoi), după o victorie concludentă în fața formației Pumas Iași cu scorul de 5-0, locul 3 revenind echipei Real Junior Vaslui, 4-1 în finala mică cu Nordika Iași.
„Iași Junior”s Cup”, cel mai puternic turneu pentru copii organizat la Iași, și-a desemnat câștigătoarele