Fără golurile lui Kapetanos, Steaua ar fi fost pe locul 13
Kapetanos joacă parcă rolul lui Bruce Willis la Steaua, salvându-și toți colegii. Așa s-a întâmplat și etapa trecută, la Ploiești, acolo unde golul său marcat în minutele de prelungire a adus trei puncte importante ca aerul pentru Steaua.
Interesant e momentul ales de grec pentru a marca. Din cele nouă goluri înscrise pentru roș-albaștrii, șapte din ele au fost reușite în finalul jocului, unele chiar în minutele de prelungire, când arbitrul întâlnirii se pregătea să fluiere finalul meciului. În ritmul acesta, atacantul grec, despre care până de curând Gigi Becali spunea că face figurație pe teren, a reușit să adune nu mai puțin de 15 puncte pentru Steaua, numai datorită golurilor sale! Unde ar fi fost echipa lui Lăcătuș dacă nu îl avea pe lunganul elen? Pe un rușinos loc 13, având doar 35 de puncte, cu unul mai mult decât Pandurii și cu unul mai puțin decât Oțelul. Realizând parcă faptul că grecul nu e de aruncat, Gigi Becali a declarat ieri că va prelungi contractul fotbalistului grec. „Pe Kapetanos îl păstrăm. Cred că va rămâne, după tot ce a făcut aici", a spus finanțatorul.
„Semedo e circ, nu v-am spus?"