Să stai la două bătăi de inimă distanță de reverul Simonei Halep la meciul antologic cu Serena Williams e ca și cum te-ai fi aflat pe primul rând, la Montreal, la primul 10 din istoria gimnasticii. Să simți cum trepidează o sală întreagă după primul set adjudecat în Singapore e ca și cum ai fi făcut parte din povestea americană, scrisă acum 20 de ani, de băieții prea buni pentru Argentina și prea lipsiți de șansă cu Suedia. Să vezi cum Williams dă semne de revenire devine la fel de înfricoșător ca atunci când o pagaie ruptă diminuează șansele la aur ale pletelor din canoe. Să vezi cu cât calm și siguranță se apropie Simona de victorie e ca și cum ai urmări lipsit de orice grijă o "Minune" de finiș dintr-o finală de semifond din Golden League.