"Știam că voi încerca această meserie, dar nu știam dacă voi practica pe termen lung. Acum mă consider un antrenor bun de fete, poate mai bun decât aș fi dacă aș antrena, la acest moment, băieți". Adrian Cruciat (31 de ani) lucrează, alături de alți patru oameni, cu Irina Begu, a doua jucătoare de tenis a României în circuitul WTA, dar și cu specialista probei de dublu, Raluca Olaru și afirmă că este "un antrenor în formare". A făcut tranziția din mers între viața de jucător în circtuitul masculin: "am văzut multe generații de top, crescând alături de mine, trecând peste nivelul meu, în mod evident, și zic eu, am înțeles într-un final de ce au fost mai buni decât mine și decât colegii mei care au rămas în urmă. De aceea, ca antrenor, am avut foarte repede rezultate bune", este convins Cruciat.
INTERVIU | ProSport l-a provocat pe Adrian Cruciat la un meci de cinci seturi. Fascinanta poveste a timișoreanului absolvent de jurnalism. Antrenorul Irinei Begu și al Ralucăi Olaru vorbește despre cele mai fierbinți subiecte din tenis