Primul antrenor al lui Mirel Rădoi crede că fostul său elev de la CSS Dr. Tr. Severin nu va sta prea mult în Arabia Saudită, de unde se va trasnfera la un club important din Europa.
„Eu nu cred că Mirel va sta mai mult de un an la Al - Hilal. Prin evoluțiile lui foarte bune, va fi curtat de o echipă de top și va reveni în Europa", a spus Marian Brihac. Acesta și-a amintit de primii pași al lui Rădoi, care a fost la un pas să-și continue cariera sportivă pe semicerc. „A venit cu un grup de copii din cartier să se înscrie la fotbal la CSS, iar după o săptămână s-a dus la handbal. Bunicul său l-a readus la mine, iar în 1992, pe când avea 11 ani, i-am făcut prima legitimare. Pe 31 decembrie 1999 s-a transferat la Extensiv Craiova, iar după șase luni a ajuns la Steaua București", a precizat Brihac, încântat că fotbalistul pe care l-a descoperit a devenit și un familist convins.
„Într-un an, Rădoi va ajunge la o echipă de top din Europa!”