Ioan Vieru a adus în această seară cea de-a doua medalie pentru România, după bronzul obținut ieri de Anca Heltne.
Sportivul român a sosit pe 3 în cadrul probei de 400 de metri plat, în cadrul Campionatelor Europene de Ateltism indoor, de la Torino.
La doar câteva minute după această performanță atletul a ținut să-și manifeste bucuria prin intermediul ziarului nostru.
"Știam că dacă nu plec tare de la început nu am șanse. Am vorbit toți de la început să fim fair play, să nu ne împidicăm și așa a fost. Sunt cel mai fericit om, asta mi-am propus, asta am realizat. Am 30 de ani și cred că este o mare performanță să obții o medalie la această vârstă. Sper ca toată lumea să fie mulțumită de mine, și din atletism, și din lumea sportului", a spus Vieru pentr ProSport
Elevul lui Victor Nicolae a mai fost medaliat cu bronz și la CE Viena 2002, la aceeași proba. "Moldo", așa cum îi spun prietenii, a fost cel mai în vârstă atlet din finală.
Delegația României la CE în sală de la Torino include 15 sportivi, obiectivul trasat de federație fiind câștigarea unei medalii și calificarea a 3-4 atleți în finalele probelor în care concurează.
Ioan Vieru a luat bronzul la 400 de metri! „Ce mi-am propus, am realizat!”