Succesul Unirii pe terenul Timișoarei, scor 2-1, cumulat cu înfrângerea lui Dinamo pe teren propriu, 0-2 cu Brașovul, a declanșat isteria în micuțul oraș ialomițean. Cum Unirea mai are nevoie de un singur punct cu Steaua, în ultima etapă, pentru a deveni campioană, fanii echipei lui Dan Petrescu au ieșit deja cu mic cu mare pe străzile din Urziceni.
Aproximativ 2000 de suporteri ai Unirii au ieșit la finalul partidei de la Timișoara în centrul orașului Urziceni și s-au îndreptat spre stadion, înarmați cu pancarte, bannere și fulare.
Fanii au blocat la un moment dat drumul spre Buzău, aflat pe direcția stadionului, iar scandarea preferată a "ultrașilor" a fost "UNIREA-CAMPIONII".
Isterie la Urziceni!** 2.000 de fani au sărbătorit: „UNIREA-CAMPIONII”!