1 iunie a fost sărbătorit pe stadion doar de echipamentul roz al lui Cristian Balaj, arbitrul de centru desemnat să conducă la centru finala Cupei României. A 80-a ediție, mai exact. Izul juvenil s-a oprit acolo. Suporterii au continuat sărbătoarea, dar au îmbrăcat-o în galben cu mult timp înainte ca vata de zahăr să fluiere începutul partidei. Erau 24.000 de suporteri în Arena Națională, una care părea să-și fi revenit după sărbătoarea stelistă, făcând loc alteia, mai puțin numeroasă, dar cu mult mai zgomotoasă. A, mai era și pata vișinie, care se pierdea ușor în decor și al cărei glas se auzea doar când galbenul lua o pauză scurtă de la cântat. Cu 60 de suporteri, nu se face galerie! Iar dacă CFR Cluj nu era favorită la casele de pariuri, pierduse cu trei ore înainte de start și lupta din tribune.
ISTORIE: „Lupii galbeni” câștigă Cupa României după 18 ani! VIDEO Dansul victoriei în vestiarul bucuriei