ProSport vine în întâmpinarea turneului final al CE 2008 și vă aruncă direct în mijlocul "conflictului". www.prosport.ro va face o scurtaă prezentare a participantelor la cea mai importantă competiție continentala. Zilnic veți avea ocazia de a cunoaste informații despre fiecare dintre echipele prezente în Elveția și Austria. Astăzi vă prezentăm campioana mondială en-titre, Italia.
Roberto Donadoni, fostul jucător al Milanului din anii ''90, a preluat frâiele "Squadrei Azzura" de la Marcello Lippi în iulie 2006 și și-a început mandatul cu o înfrângere în amicalul contra Croației (0-2) și apoi cu două eșecuri în preliminariile Campionatului European (1-1 cu Lituania, 1-3 cu Franța). Presa l-a pus la zid, acuzându-l că nu este omul potrivit să continue munca lui Lippi, dar revenirea de formă ulterioară a echipei i-a făcut pe reporteri să-și înghită cuvintele până la finalul campaniei de calificări.